Zilele trecute a avut loc o conversație interesantă în comentarii. Ne-am certat dacă religia este înșelăciune sau autoamăgire. Nu voi cita argumentele noastre, cu excepția faptului că adversarul a fost demn și sincer mulțumit.
Dar în cursul conversației am realizat brusc un lucru foarte important, fundamental important. Religia nu poate fi redusă pur și simplu la înșelăciune. O persoană vine la tine, știe că nu există Dumnezeu, dar te convinge de contrariul.
Eh, ar fi prea ușor. Cu siguranță există înșelăciune în religie – farse, miracole false. Iar cei care pretind că sunt profeți îi înșală adesea pe oameni. Dar pentru asta ai nevoie de oameni cu un tip mental special – psihopați, isterici – care fie nu au remușcări, fie sunt capabili să se creadă pe ei înșiși.
În caz contrar, sarcina mentală este prea mare.
Dar astfel de oameni sunt întotdeauna puțini, la fel ca și oamenii cu adevărat violenți. Dar baza credinței este formată din oameni obișnuiți. Nu mincinoși profesioniști, nu nebuni clinici, ci oameni obișnuiți cărora le este la fel de incomod să mintă ca tuturor celorlalți.
Ceea ce înseamnă că minciuna directă, deși prezentă, nu poate constitui baza religiei. Aici este necesară autoamăgirea – o persoană trebuie să se convingă că toate acele idei fantastice, ridicole, contradictorii, antiumane care constituie esența religiei sale sunt adevărul.
Și aici există două mecanisme principale.
Primul este că el este încurajat în mod activ să se comporte în acest fel. Ei bine, întreaga Biblie este impregnată de ideea centrală a încrederii și supunerii necondiționate. Nu te gândi, nu verifica, nu te îndoi.
Dacă te simți rău, este spre bine. Dacă sunteți pe moarte, este o mare fericire. Dacă treceți prin momente dificile – este testul lui Dumnezeu.
Știți, natura a construit în noi o duritate remarcabilă. Dacă le iei oamenilor medicamentele, îi obligi să moară de foame și să muncească până la moarte, oamenii nu se vor stinge. Vor trăi suficient de mult pentru a da naștere la noi oameni. Ei vor fi extrem de ieftini și extrem de eficienți. Ai putea chiar să-i faci, înfometați, bolnavi și suferinzi, să-și roadă gâtul unii altora într-un alt război.
Pentru interesele celor care trăiesc de pe urma lor.
Principalul lucru este ca ei să o ia de bună, ca fiind necesară și corectă. În viața lor va exista cu siguranță un loc pentru bucurie, fericire, iubire. Este necesar doar ca oamenii să creadă – și ei devin o resursă excelentă, nu mai rea decât o turmă de oi. Chiar mai bine – oile nu vor fi capabile să se apere și nu vor căuta noi pășuni, dacă este necesar, luându-le de la alte oi.
De aceea spun eu – religia este o modalitate de a recicla oamenii într-o resursă. În mod voluntar și cu cântec. Fără absolut nicio preocupare pentru interesele acestor oameni. În această paradigmă, ei sunt dispensabili. Femeile, așa cum se spune, vor da naștere la altele noi.
Dar există un al doilea aspect al autoamăgirii. Nu este suficient doar să convingi un om că scopul lui nu este să gândească. Este necesar să îi dai gumă pentru minte, pe care mintea sa o va mesteca iar și iar.
Și aici este locul în care Biblia vine în ajutor. Am scris deja că din acest text se poate desprinde orice model de comportament. Adică orice model de comportament. De la violarea copiilor, până la pacifism extrem, dezgustător.
Este o carte mare, controversată. Așa că poți să citești ceva în ea, să nu citești ceva, să reinterpretezi ceva. Asta fac organizațiile religioase.
Și fiecare cititor individual, fiecare credincios individual devine un coautor al Bibliei. Sau al Coranului. Sau a Torei. Sau orice alt text sacru.
Cititorul găsește momente care îl atrag personal. De exemplu, eu, când m-am îndreptat conștient spre credință, am văzut în ea o apreciere extremă a omului.
„Omul este demn de eternitate”.
„Dumnezeu a mers cu omul până în adâncurile disperării”.
„Noi am devenit părtași lui Dumnezeu”.
Așa am citit textul biblic în zilele mele. Și toate cruzimile și ororile descrise… Ei bine, a fost necesitatea – Pământul este contaminat de rău, ceea ce înseamnă că este necesar să curățăm cel puțin o parte din el prin cele mai severe măsuri.
Și de parcă nu vă dați seama că sunteți deja de acord. Nu vă recunoașteți, dar deja credeți că puteți ucide pentru faptul că alți oameni nu vă împărtășesc credința. Este prea mult în joc!
Este o fațetă foarte interesantă a credinței. Când crezi – nu devii un degenerat însetat de sânge. Bine, nu devii întotdeauna un degenerat.
Tu doar vezi în text, în cuvintele oamenilor, în acțiuni doar ceea ce este convenabil. Ceea ce este în concordanță cu credința ta.
De exemplu, nu am fost absolut deloc deranjat de comportamentul unor preoți și episcopi. Lasă-i să fie oameni răi – ei nu sunt cei care administrează sacramentul Euharistiei. Indiferent de câte vicii are un preot, Trupul lui Hristos din mâinile sale nu devine defect.
Și aici este atât de ușor de trecut cu vederea faptul că aceiași oameni interpretează Biblia, stabilesc unde este binele și unde este răul. Ei acceptă anumiți oameni ca sfinți. Și psihicul celorlalți este în mâinile propriei lor moralități.
Iar tu îți creezi propria religie. Da, formal ești de acord cu „linia partidului”. Dar în realitate pui alte accente – convenabile pentru tine. În realitate, nu se schimbă nimic – vă declarați credincios, mergeți la slujbele bisericii, aparțineți unei anumite religii.
Și crezi că te-ai regăsit pe tine și pe ai tăi în ea. Numai că… Nu ai găsit-o, ai inventat-o. Te-ai amăgit și te-ai increzut. Și pentru că nu ai observat restul.