În timp ce NASA și alte agenții spațiale își pregătesc planurile pentru construirea primelor baze permanente pe Lună, o întrebare importantă și-a făcut loc în mintea oamenilor de știință: ce fel de apă se găsește în regiunile polare ale satelitului nostru natural și, mai ales, poate această apă să fie folosită în siguranță de viitorii astronauți?
Răspunsul scurt este liniștitor: deși gheața lunară ar putea conține niște cantități ușor mai mari de apă semi-grea decât cea de pe Pământ, acest lucru nu va avea niciun impact negativ asupra sănătății viitorilor locuitori ai bazelor lunare. Apa grea este atât de rară în natură încât prezența ei poate fi ignorată, în timp ce apa super-grea nici măcar nu există în mod natural.
Conform unui studiu recent publicat în revista Nature Astronomy, cercetătorii au analizat în detaliu compoziția izotopică a apei din diferite medii cosmice. Rezultatele sunt fascinante și ne ajută să înțelegem mai bine ce îi așteaptă pe viitorii exploratori lunari.
Cum se formează diferitele tipuri de apă în spațiul cosmic
Cea mai comună formă de hidrogen din Univers este protiul (H), al cărui nucleu este format dintr-un singur proton. Când protiul se combină cu oxigenul, formează apa obișnuită H2O pe care o cunoaștem cu toții. Există însă și o variantă mai rară, deuteriul (D), care are un neutron în plus în nucleu. Acesta poate forma două tipuri speciale de apă:
- Apa semi-grea (HDO) – când o moleculă conține un atom de deuteriu
- Apa grea (D2O) – când molecula conține doi atomi de deuteriu, un eveniment extrem de rar
Cea mai mare concentrație de apă semi-grea din Univers se găsește în noriii interstelari de gaz și praf și în discurile protoplanetare – acele formațiuni din jurul stelelor tinere din care se nasc ulterior sistemele planetare.
Ce ne spun măsurătorile despre apa de pe Lună
Recent, astronomii au făcut o descoperire interesantă studiind discul stelar V883 Orion. Aici, proporția de apă semi-grea variază între 0,16% și 0,29%. Prin comparație, oceanele Pământului conțin doar aproximativ 0,03% apă semi-grea.
În cazul gheții lunare (a cărei existență încă mai trebuie confirmată definitiv), proporția de apă semi-grea ar trebui să se situeze undeva între aceste valori. Cifra exactă depinde de originea acestei gheți, dar indiferent de proporție, apa rezultată din topirea ei va fi perfect sigură pentru consum.
În ceea ce privește apa super-grea (T2O), formată cu tritiu (un izotop al hidrogenului cu doi neutroni în nucleu), aceasta nu există în mod natural. Tritiul este radioactiv și se dezintegrează mult prea rapid – dintr-un kilogram de tritiu, după 123 de ani rămâne doar un gram, iar după încă 123 de ani doar un miligram.
Vă invităm să împărtășiți acest articol cu prietenii pasionați de explorare spațială și să urmăriți cu atenție dezvoltarea viitoarelor misiuni lunare care vor face posibilă prezența permanentă a omului pe Lună.
Sursa imaginii: Getty Images
Etichete: apă pe lună, baze lunare, apă grea, explorare spațială, astronauți, gheață lunară